Branko. Despre nume.
7 iun. 2022

Atunci când îți dorești să denumești ceva, în majoritatea cazurilor este nevoie de o sesiune lungă de brainstorming pentru a descoperi posibile variante de nume, interpretări ale lor, ce însemnătate au și, mai ales, dacă varianta aleasă este cea mai potrivită. În cazul nostru, ecuația a fost mult mai simplă: cunoscând etimologia numelui Branko, am știu că aceasta este singura noastră variantă și, totodată, cea mai potrivită.

Istoria numelui Branko începe în Evul Mediu, în spațiul geografic în care ulterior s-au dezvoltat sârbo-croații. Branko este un diminutiv al numelor Branislav și Branimir. În perioada Evului Mediu, așezările rurale și urbane erau de dimensiuni reduse comparativ cu vremurile de azi. Astfel, comunitățile erau ermetice, se organizau independent una de cealaltă, iar în acel context fiecare bucată de teren fertil care să asigure resursele comunității era vital. Bineînțeles că nu lipseau conflictele între aceste așezări, conflicte motivate de dorința de supraviețuire. Bărbații care luptau în aceste conflicte și care se remarcau în timpul lor erau denumiți Branislav – de unde provine și cuvântul “bravi”. Fie că reușeau să se întoarcă din luptă sau nu, aceștia erau păstrați în memoria colectivă a comunității din care făceau parte ca eroi, oameni curajoși care s-au sacrificat pentru binele colectivității. În Evul Mediu, Branko era eroul care apăra cetatea, comunitatea și care, într-un final, reușea să aducă pacea.
Am considerat că spiritul luptătorului Branko ne definește și pe noi în sens figurat, nu atât pentru ceea ce a urmat, cât mai ales pentru drumul parcurs până când am început acest proiect.

Branko ”luptă” astăzi pentru cu totul și cu totul altceva, însă lupta nu se oprește; efortul și strădania de a evolua și de a oferi comunității produse și servicii de cea mai bună calitate rămân două dintre caracteristicile care ne ghidează activitatea zilnică.

COFFEE
17.09.2022

• Am răspuns ”prezent” la a VIII-a ediție a evenimentului “Mausolee pe bicicletă”. • De la prima oră a dimineții ne-am apucat de preparat cafea la locația din Piața Unirii pentru a ne asigura că…

14.09.2022

• Pe parcursul verii, am fost alături de cea de-a XV-a ediție Circuitului Vrancea Trophy la tenis, cea mai importantă suită de întreceri sportive locale, regionale, naționale și internaționale din Vrancea, • Într-un ambient nou…

30.07.2022

• Pe data de 30 Iulie am fost cu barul nostru mobil la Crama Gîrboiu unde am fost alături de organizatorii concursului XCM Trophy – Crama Gîrboiu. Eveniment dedicat iubitorilor de mountain bike de tip…

04.06.2022

• Branko a participat la cea de-a 4-a ediție a evenimentului “Drumul Mausoleelor pe Motocicletă”. • La prima oră a dimineții am organizat Coffee Barul nostru mobil cu care am obișnuit să mergem la evenimentele…